Pepe ar putea deveni unul dintre puținii jucători din istorie care să evolueze atât pentru Barcelona cât și pentru Real Madrid; portughezul refuză să își reînoiască contractul cu „albi” – înțelegere care expriă în 2012 – și ar putea ajunge gratis în curtea rivalei de moarte. Conform El Mundo Deportivo, oficialii catalani au fost văzuți în compania lui Pepe și de aici până la speculații privind viitorul fotbalistului a fost doar un pas.
Țeapă de 30 de milioane
Real Madrid a plătit 30 de milioane de euro în 2007 pentru achiziționarea lui Pepe, dar acesta ar putea părăsi gruparea gratuit. Deși suma de transfer a fost una amețitoare, cel puțin pentru un fundaș, jurnaliștii de la AS susțin că Pepe are un salariu de doar 1.8 milioane de euro, adică cel mai mic de la Real.
Conform sursei citate, în momentul transferului oficialii madrileni i-au promis jucătorului că salariu îi va crește considerabil în două sezoane, dar acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care Pepe refuză acum să semneze prelungirea contractului.
Impresarii îl sfătuiesc pe Pepe să aștepte până la finalul contractului, în 2012, când și-ar putea găsi un angajament mult mai bun, mai ales în condițiile în care viitorul club nu ar trebui să plătească nimic pentru transferul fundașului. Peste doi ani Pepe va avea 29 de ani, vârstă la care un fundaș se poate considera în vârf de formă.
59 de mecuri a jucat Pepe pentru Real Madrid și a înscris două goluri
Dacă mutarea se va concretiza, Pepe ar fi cel de-al 34-lea jucător care să fi evoluat atât pentru Barcelona, cât și pentru Real. La 10 ani de la trădarea lui Figo, un alt portughez agită spiritele, de această dată în sens invers: Real – Barcelona
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER